Statui eu si-mi adusai aminte ce vremuri si ce oameni erau prin partile noastre pe cand incepui eu. dragalita-doamne, si ma ridicai fetiscana de la casa parintilor mei, in satul Barzoteni, din targ, drept pe langa apa Luncavatului. Sat mare si vesel impartit in trei parti care se tin tot de una: Dieluselu, Ceausu si linia principala de le leaga p-amandoua. S-apoi barzotenii, pe vremea aceea erau asa un sat de oameni fara capatai, legati de traseele de transhumanta, de drumurile haiducilor care traversau zona precum si de drumul sarii ce pornea de la Ocnele Mari trecea prin Pietrarii de Jos, si din Horezu continua catre Slatioara pana la Cernesti. Gospodarii erau care mai de care, cu flacai molatici si fete pocite, care stiau sa dea din buric la hora satului, dar si sa coase si sa-noade vorba omului;cu biserica frumoasa, cu clopotnita noua, si niste preoti smeriti si evlaviosi de faceau mare cinste babelor din sat. Si parintele Daniel Ivanov de peste deal, doamne ce om vrednic si cu bunatate mai era, ca traia cu nevasta, cu fecioru si cele 2 fete voluptoase intr-o baraca din placaj ce statea sa cada peste ei, de ti se rupea sufletul de mila! Prin indemnul sau s-a tras teava de apa la poarta bisericii si s-a modernizat clopotnita pe banii enoriasilor; s-apoi sa-l fi vazut pe neobositul parinte cum umbla prin sat din casa in casa, sa faca rost de bani sa-si puna acoperis de carton peste camaruta mica si inghesuita, impreuna cu badita Leo, dascalul bisericii, un holtei sfrijit, slut si molatic, proaspat divortat de-o fetiscana de-a lu Negoita. Si incepu parintele Daniel sa stranga enoriasi mai tineri pe care sa-i invete carte. In fiecare duminica umplea caruta cu cate 10 feciori si fete, care mai de care mai piperniciti, uscatii si prilestiti, si-i ducea la biserica satului unde ascultau cuvintele pioase si pline de invatatura duhovniceasca ale preotlui; pacatele lor, sarmanii! Si tare se mai bucurau babele cand vedeau cum mintea frageda a feciorilor e modelata de un om atat de milostiv, binevoitor si cunoscator de carte ca parintele Daniel. Sa nu va mai zic ca barzotenii, de la inceputurile lor, s-au ales oameni de sama, olari, ca Ion al Ninii, oieri, ca nemul Slabilor, vacari, ca Gigel al Marii din lunca, cunoscatori in montarea vacilor, ca Victor al lu Cinteza, tamplari si fauritori de tronuri, ca Sandel al Dorinii, frizeri, ca Nelu al Tirinii. Si-n tot timpul acesta cand barbatii duceau greul familiei, femeile petreceau majoritatea timpului punand tara la cale, purtand discutii filozofice si pline de invataminte despre bunastarea, fericirea si nevoile fiecareia, ca de intrai in gura lor nici popa cu slujbe nu te mai scotea. Si-ntre toate se deosebea una mai fruntase, harnica si sarguincioasa femeie, Maria, concubina groparului satului. Ca asa erau oamenii inainte, se adunau si la nunta si la pomana cu aceai voiosie. S-acuma pomeni si nunti ca la barzoteni n-ai sa mai intalnesti cat oi umbla prin lume; cu mancare multa, facuta la ceaun, pe firostrii, cu ciorba si varza calita, cu linguri de lemn si castroane din lut, cu cozonac si boboneti, cu tuica si vin dupa pofta inimii. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul copilariei mele, la Barzoteni, la bustenii din fata portii unde ne adunam noi puradeii, la raul satului unde faceam galdan in fiecare vara, de ne scaldam pana inghitea pamantul soarele, la plaieti, la potecile stramte strabatute prin vagauni, la locul de sanius unde faceam bobul si ne rostogoleam de-a valma unii peste alti, de unde iesam care mai de care mai lovit si axfisiat, si la alte dracii si nebunii pline de farmecul copilaresc, de-mi salta si acum inima de bucurie.