Doar eu...

Dincolo de tot si toate nu e nimic, nici cuvinte, nici ganduri inecate in foc, nici speranta ca am ratacit drumul inapoi catre mine. Ma inconjoara un haos nedefinit, o lume nebuna in care incerc din rasputeri sa ma agat de orice urma de ratiune. Sperantele mi le-am vandut de mult, le-am dat pe nimic...ma incurcam in ele, imi invadau fiinta si ma sufocau. Le-am impachetat intr-o hartie de ziar, le-am intemnitat si am aruncat cheia. Si acum caut raspunsuri sa-mi lamureasca haosul in care ma aflu. M-am saturat sa ma aud gandind, m-am saturat sa imi pun intrebari cu raspunsuri neclare, afundate in ceata densa. Ma risipesc in fragmente fara sens si as vrea sa le adun, sa le dau coerenta, sa le dau rost. Ma opresc...si viata curge...timpul se compacta si ma inchid in mine. Ma impotrivesc schimbarii crezand ca stiu mai bine. Dau vietii sensuri de mine stiute dorite si realitatea urmeaza drumul ei. Imi paralizez simturile...nu gandesc, nu sufar, nu rad, nu plang, nu stiu. Doar stau. Si ma intreb daca acest trup inert a fost viu vreodata...Poate ca nu...poate ca da...nu-mi mai amintesc. Ce simt acum? Habar nu am, sunt toate amestecate intr-un azil al amintirilor peste care s-a lasat praful trecutului.