Simt ca in mine se pierd cuvinte nespuse, ganduri si fapte ce-ar vrea sa iasa din mine, sa spuna ce simt, ce sper, ce vreau...Trec atatea zile pline de simtire si tot atatea goale, cu fapte desarte....si timpul si aerul si viata ma apasa, respiratia mi-e lenta si amortesc. Stau inerta in fata mea si nici nu mai stiu cine respira, cine priveste, cine traieste....sunt eu? Nu pot fi eu! Eu sunt altfel...Offf de cate ori nu mi-am zis ca sunt altfel...Vreau sa arunc totul in abis, intr-o gaura neagra fara fund, fara chip de intoarcere...tu suflete, as vrea sa ramai acolo sa ma lasi sa traiesc asa cum vreau eu: impartial si rece! Si totusi imi zici sa-i dau vietii rost dar tu nu stii ca e risipa de viata pe care moartea e deja stapana, ca dincolo de omul din mine nu mai e nimic, nici macar un gand, o miscare, o suferinta...nici ras isteric. Sa nu te mai joci cu mintea mea c-am sa-ti intorc spatele nepasandu-mi de nimic. si daca chiar nu pot scapa de tine lasa-ma acum, si ne-om intalnii la rascruce de timp necunoscut, la margine de valtoare de gand, in vise tarzii din noapte, ca doar tu stii ca am o eternitate la dispozitie pentru a explora o infinitate de posibilitati.