Imi spunea ieri cineva ca cele mai multe lucruri le-a facut din patriotism. A avut sansa sa plece in afara si sa-si gaseasca un job destul de bun, dar s-a intors pentru ca, citez : " emigrarea e o infrangere, oricum ai privi-o. Ideea este sa stai si sa lupti aici pana te realizezi, iar generaţiei urmatoare sa-i mearga mai bine decat nouă, nu? " Acum eu zic ca sunt putin nebuna pentru ca m-a bufnit rasul. Auzi tu la el, sa lupti ca prostul pentru un viitor mai bun pentru generatiile viitoare. Imi suna asa de cunoscut! Parca ii aud pe ai mei zicand aceasi fraza : " lasa ca poate voi o sa prindeti vremuri mai bune ". Suntem rebutul Europei, avem datorii care nici intr-o suta de ani nu vor putea fi achitate, invatamantul si sanatatea sunt la pamant, oamenii au inceput sa fie neoameni. Si mie mi se vorbeste de patriotism, de sacrificiu pentru tara? Imi vine sa scuip pe cineva in ochi!

Patriotism ha? Ma intreb cateodata daca merita...Bine, o sa ziceti ca ce e omul fara apartenenta la un neam, la o natiune. Ma uitam zilele trecute la un documentar despre revolutia din '89 si era cu familiile celor care au murit in revolutie. Si m-am intrebat de ce? Pentru ce au murit oamenii aia? Au murit ca au crezut in ceva, au vrut o schimbare si sperau la un viitor mai bun pentru copii lor. Si vi se pare mai bun? Ma uitam la familiile alea si imi parea rau pentru ele. Au trecut atatia ani si cand te uiti in jur iti vine sa te iei cu mainile de cap. Si sa nu mai zic ca mi-e scarba de astia care-si aduc aminte odata pe an sa mearga sa depuna coroane de flori in cinstea eroilor cazuti. Asa am ajuns? Sa ne aducem aminte de ce suntem acum aici doar odata pe an, si asta din falsitate si propaganda electorala? Romanii nu mai cunosc definitia patriotismului.

Ati fost vreodata la Mausoleul de la Marasti? Eu am fost ultima data cand eram inca in liceu si mi-a lasat un gust amar. Era o ruina totala. Ploua inauntru ca afara. Uite care e pretul pe care-l datoram celor care s-au dus in pamant pentru reintregirea neamului.

In fine, s-au dus vremurile in care taranii vroiau pamant si munceau ca robii pe terenurile mosierilor, acum e lasat in paragina, nimeni nu mai pune mana sa munceasca. Nu stiu, parca toti asteapta sa li se dea ca la botul calului, fiecare traieste in patratelul lui, cu firimitura lui de paine si nu se rascoala ca-i e frica sa nu ramana si fara aia. Luat ca un tot unitar, poporul roman imi provoaca mila. Si cum as putea eu sa fac ceva pentru niste oameni care nu pot sa-i mai numesc romani? Am inceput sa fiu egoista, si sa ma gandesc mai mult la mine, la ce e mai bine pentru mine. Nu zic ca-mi place treaba asta, dar n-am ce face. Nimeni niciodata n-o sa-mi dea ceva, trebuie sa muncesc pentru ceea ce vreau sa am in viata. Si sincer, pentru tara asta n-as mai ridica un deget! Ce-mi sunt pana la urma granitele unei tari? Ce-mi sunt oamenii ca sunt romani, unguri, sasi, secui? Tot oameni! Cel mai tare ma amuza persoanele care nu suporta ungurii, cu toate ca n-au cunoscut unul in viata lor. Ce atata vrajba intre noi?