In ultimele 3 zile am vazut un film serial cap coada si am citit si o carte. Concluzia: nu vreau sa mai citesc carti pentru suflet, ci carti pentru minte. Asta contrariind vorba cuiva care a zis ca sufletul e o mare taina. Si n-am sa fac astazi teoria suflet vs minte deoarece sufletul nu se vinde prin cuvinte.

Oriunde merg vad oameni, toata planeta e plina de ei. Unii merg singuri, unii in companie, unii in grupuri. Specia umana este numele lor si sigur le place sa traiasca impreuna in orase mari. Cu totii par foarte ocupati, facand una alta, traind viata. Da. Oamenii lumii trebuie sa arate foarte productivi cand sunt responsabili. Daca as merge sa vorbesc cu cineva sa-l intreb ce parere are despre oamenii care sunt in controlul destinului lor ma intreb oare ce raspuns primesc. Majoritatea dintre ei ar spune increzatori : " Sigur. Eu sunt in controlul vietii mele." Dar cum ramane cu mine? Chiar sunt eu in controlul destinului meu? Stiu eu de unde am venit? De ce sunt aici? Si incotro ma indrept? Unii ar spune ca suntem cu totii niste sclavi virtuali intr-un penitenciar invizibil. Daca este cu adevarat asa atunci nici unul dintre noi nu este in controlul vietii noastre. Doar credem ca suntem. Si asta e cam inspaimantator. Poate ca acea inchisoare invizibila chiar exista. Poate nu o vad ca am fost antrenata sa nu o vad. Si aceasta situatie de va schimba vreodata? Ca pana la urma nu imi place sa ma gandesc ca fiind in lantul cuiva.
E foarte greu sa fi cu adevarat independent, sa fi cu adevarat individual. Necesita multa munca ce implica gandire si actiuni morale. Nu implica doar acumularea de cunostinte, asta toata lumea poate sa faca, scolile sunt pline de astea. E vorba de a intelege cunoasterea. E o linie foarte subtire si foarte usor de trecut cu vederea. Si cum oamenii sunt slabi si lenesi se multumesc cu comfortul si nu renunta la vietile lor banale, neluand in considerare calea sinelui, calea aflarii adevaratei personalitati. E mult mai simplu sa creezi personalitati false. Putem accepta ca dumnezeu a devenit om pentru a salva omul, dar nu putem accepta ca omul sa devina dumnezeu pentru a se salva singur. Care e aceasta dependenta umana care face pe om sa refuze asta? De ce nu poate fi omul propriul dumnezeu? Care e motivatia pentru a nu accepta ca omul e propriul lui salvator? Dupa parerea mea daca nu accepti asta esti o persoana nesanatoasa. Nu nebuna, nesanatoasa, toxica. Cum e si cazul religiei. Cum poate sa-mi spuna mie ca cineva are drepturi peste mintalul, emotionalul si mentalitatii mele? Daca voi vreti sa faceti parte din turma, sa fiti manipulati, nu aveti decat! Nu ma intereseaza sa descopar societatea sau alti oameni, persoana mea ma intereseaza. Viitorul este acela pe care noi ni-l facem si totul se rezuma la alegerile pe care le facem.

Imi adusai aminte de ceva. Ce e cu barbatii si jucariile lor? Si prin jucarii ma refer la dependenta de un joc de calculator, la un iPhone de pe care nu-si pot dezlipi degetele si ochii nici macar atunci cand vorbesc cu prietenii, la minunata, pretioasa si adorabila masina pe care daca vad o singura zgarietura sunt foc si para, la orice inseamna tehnologie de ultima moda. Sunt niste copii mari cu brate puternice si obrazul aspru fara de care viata noastra ar fi plictisitoare si asta e, facem compromisuri si-i acceptam asa cum sunt. -Ce conteaza ca sti tot ce poate face iPhone-ul ala, ca ti-a trecut prin mana de atatea ori, dar acum e al tau, doar al tau si numai al tau. Nimeni nu se poate atinge de el ca i se termina bateria, de parca tu ai avea printre degete curent electric si se reincarca in mod miraculos.- Si cum vine asta sa pui mai presus o masina decat o femeie, sau mai ciudat, sa-o pui mai presus decat propria viata? Cum adica sa preferi sa mori intr-un accident decat sa supravietuiesi si sa constati ca masina ta e praf tandari? Iti iei dracului alta da-o in pizda masii de masina! Toate ca toate cred ca m-am prins de ce barbatii sunt asa atasati de masinile lor. Mirosul de bere nu le deranjeaza pe masini. Masinile nu au prietene. O alta masina nu cauzeaza nici o cearta. O masina nu se asteapta la complimente sau la flori. Poti sa te holbezi si sa comentezi linistit alta masina, ca masina ta nu se supara. Ce sa mai...chiar au motive! Si-mi aduc aminte de vorba unei persoane intelepte care mi-a zis intr-o zi:"uite si la asta ce bolid de masina are...ca sa compenseze"! Si aici se referea la barbatii care au complexe referitoare la marimea organului reproducator. Am ras o zi intreaga. Si...asa peste cateva zile imi zice subtil ca el si-ar lua un smart. In gandul meu:"finut, foarte finut...".
La nici o varsta nu e gata un barbat sa renunte la jucarii. Tataie are 82 de ani si se distreaza calculand periodic cate zile a trait. Mamaie n-ar face niciodata asa ceva, ea are alte preocupari: viseaza la o noua masina de spalat.

Urasc...urasc clipele astea din viata mea cand aproape se ivesc zorii si mie tot nu mi-e somn. Nu pot sa dorm, simt ca as putea sta treaza o vesnicie si-mi vine sa ma dau cu capul de toti peretii, sa tip, sa fac ceva ca gandurile negre care ma invadeaza sa dispara. De ce trebuie sa ma gandesc la tot ce e mai rau in viata? De ce vad drumuri inchise si poteci neumblate? De ce sunt atat de sarcastica si egoista cu mine? De ce si cu "voi"? De ce vreau sa fiu ingaduitoare cand in sinea mea sunt o adevarata scorpie? Oare am un caracter dual? Si daca da pe care as vrea sa-l fructific? In momentul asta cu siguranta cel de scorpie...asa m-as duce sa-i trezesc pe Marius si pe Ioana ca prea dorm ei ca doi porumbei si eu ma macin in propriul haos. Nu e corect...sa stau singura cu mine...si nici sanatos, ca o iau de-a dreptul razna. Parca vad ca daca ma pun in pat o sa-mi tin ochii tinta pe tavan si o sa inceapa calvarul gandurilor. Pe de-o parte sunt curioasa, n-am mai avut de mult momente de imaginatie extrema. Dar cum structura interna a unui om nu se schimba in ciuda chestiilor de fatada cam am idee ce m-ar putea astepta. Asa ca mai bine stau pe scaun cu mai putine ganduri si mai putine prejudecati.
Astazi ma suna Simona. Nimic ciudat in asta, ma gandi ca se simte singura, cum Florin e la noua lui iubire-Andrei. Dar nu! Ma suna sa ma intrebe daca eu cand vorbesc in gand vorbesc cu vocea altei persoane. Imi zisa ca toata ziua gandi prin vocea altor persoane, numai a ei nu. Ma bufni rasul, pe de-o parte de situatia in sine si pe de alta parte de faptul ca nu mi-am pus niciodata intrebarea asta. Dar cel mai tare ma uimii raspunsul meu, care veni imediat, fara ezitari si ocolisuri: "mai Simona eu cand gandesc, gandesc mereu cu vocea mea, dar de multe ori iau infatisarea altor persoane". Si dupaia statui sa ma gandesc: WHAT THE FUCK? Si e adevarat! Avusai o adevarata revelatie, o trezire brusca din coma adanca in care ma aflam. Si incepui sa ma analizez si sa-mi dau seama de ce...Culmea e ca, cred ca depistai problema...dar cum raspunsul nu-mi e de loc pe plac prefer sa-l ignor si sa uit de toata chestia, asa cum fac cu toate lucrurile care nu-mi convin din viata mea. Shift+Delete! Si ma mai intreb de ce dracu am atatea ganduri intunecate? Si stiu raspunsul, dar n-am sa-l accept niciodata...din egoism, incapatanare si aroganta daca vreti!

Ziua mea de marti...

Dupa o saptamana de amanari si sucituri, astazi ma hotarai sa-mi iau inima in dinti si sa-mi fac analizele alea blestemate. Trecand peste fobia mea de sange, ma trezii, ma imbracai si valea la cabinetul medical. Acolo o asistenta forte draguta saraca, careia reusii sa-i stric ziua. Ma pun frumos pe scaun...mmm e rosu...imi place, ma mai anim putin si-mi zic ca n-oi fi dobitoaca sa cad lata in cabinetul femeii. Imi pune garoul, intorc capul intr-o parte si inchid ochii sa nu vad procedura in sine. Simteam cum ma invaluie un val de caldura, cum mi se moaie picioarele, cum respiratia imi sta pe loc, si apoi ma racesc brusc. Deschid ochii, ma uit la asistenta din fata mea. Avea o fata crispata, era toata alba si ochii mari ma priveau uimiti. Imi dadui seama ca lesinasem. Primul lucru care ma intreaba fu: "tu ai epilepsie?". " Nu doamna nu am epilepsie, doar mi-e frica de sange". "Pai intrasei in fibrilatii si ma speriai. Oricum acum nu-ti mai iau sange ca mi-e mie frica. Sunt gravida in 6 luni si daca ma trezesc ca-mi tragi vreuna?" "Haideti doamna ca nu sunt violenta, doar lesin, n-am gesturi reflexe sa iau lumea la bataie". Dupa vreo 10 minute de discutii o induplecai si reusii sa-mi ia 3 monstre de sange fara alte inconveniente. Ies afara, merg pe strada, n-am nici pe dracu, si cand ajung acasa ma loveste caldura in fara si mi se face rau instant. Reusesc sa ajung in pat, ma simteam putin mai bine, si-mi suna telefonul. Era asistenta care-mi zice ca trebuie sa-mi mai ia o monstra de sange pentru coagulare. Cand auzii cazu cerul pe mine. N-aveam nici un fel de forta sa ma ridic din pat.Ma simte saraca ca nu-s in apele mele si-mi zice ca trece ea pe la mine cand pleaca acasa. Si-mi zice: "Dar sa nu mai lesini". Si nu stiu de ce situatiile critice ma fac sa rad sau cel putin sa zambesc ii promisai solemn ca nu se va mai intampla. Si acum pe seara imi lua sange din mana de jos si ma doare de nu mai pot.
Dupa ziua asta minunata eu zic ca la operatie trebuie neaparat sa-mi fac anestezie generala, ca poate imi cade naiba capul, ma taie aia stramb si raman oarba pe veci. Oricum ma mai gandesc...