Mai stiti mai bustenarilor cand noi, copii fiind, mergeam in expeditii sau plimbari, adevarate excursii pe potecile si cararile dealurilor noastre? Cum ne caram cu paturile in spinare si cu ceva de mancare, doar asa...ca sa putem spune si noi ca plecam undeva. Cand mergeam la cules de ghiocei pe Sardareasca la deal si imparteam toti 3 chiftele ca doar atat ne-a dus capu' sa luam la noi, sau pe lunca Vaideenilor sa facem supa instant...si culmea nici unul nu s-a gandit cu ce vom aprinde focul, si supa am mancat-o tot acasa pana la urma...Cand nu eram cuprinsi inca de febra televizorului si a internetului.
Si cand ne treziram noi viteji si cutezatori, ca asa eram p-atunci, tineri si frumosi, copii inocenti in cautarea aventurii, sa facem foc de tabara in deal in plaieti? Deja eram ceva mai maricei si ne pregatiram din timp, adunaseram lemne pentru foc din timpul zilei, dar nu destule, ca na lenea e mare...ne luasem mancare si ceva de baut (alcool free) si cum se lasa seara aprinsaram focul si ne adunaram toti in jurul lui si povestim una alta, treburi d-ale copilariei, glume nevinovate si rasuflate...Intunericul cuprinsese incet valea, apoi dealul, pana devenise apasator si rece, doar lumina focului si a stelelor ne dadea incredere si ne faceam curaj cand auzeam dihaniile din padure, probabil deranjate de prezenta noastra. Si cum lemnele erau pe terminate si v-ati dovedit a fi niste fricosi, ca na trebuie sa recunoastem ca-s mai curajoasa ca voi ( vai tu fata cata modestia pe tine ), plecaram in toiul noptii la casele noastre, unde cu siguranta nu aveam sa fim atacati de vre-un iepure turbat sau vre-o bufnita ucigase, ca lupi, ursi sau porci mistreti rar intalnesti.
Si cum copii tembeli cum eram n-am luat si noi o lanterna ceva sa vedem pe unde mergem, plecaram asa, pe intuneric...Si cum o luarati la sanatoasa de frica ma lasarati in spate doar cu saracul Marius. Ne incumetam sa sarim un gard de sarma impletita si ruginita si bazandu-ma doar pe simtul tactil, pusai piciorul pe gard, sarii, facui 2 pasi si simtii o durere sfasietoare in picior. Pun mana si-mi dau seama ca-mi intrase o sarma ruginita; simtii ca ametesc, ca devin rece, ca mi se taie picioarele, si-i zisai lui Marius: ''Vezi ca eu o sa lesin!'' el: "Hai mai Oana ca acum ajungem in vale, bla bla" nu-mi amintesc fraza intreaga ca bufff...colaps total. Ma trezii palmuita, cu toti cerc in jurul meu, incercand sa ma resusciteze, varu'meu cu mainile tremurande incercand sa aprinda un chibrit, ce sa mai...credeau c-am muri! Toti aveau fete crispate...ii bagasem in sperieti! Sunt informata ca lesinai si incercand sa nu tin cont de durere ma ridicai si incepui sa merg hotarata in drum spre casa. Cata ma intreaba: '' Unde te duci?'', eu: ''Acasa", el: "Pai mergi in directia gresita ", la care eu din nou bufff, cazui lata pe pamant! Ma trezesc din nou in palme si-mi dau seama ca nu pot merge cu sarma ruginita in picior, asa ca-mi facui curaj si scosai inamicu ce-mi provoca durerea. Nu mai e nevoie sa va zic ca in fiecare zi ma tot intrebau cum ma simt, cine stie, poate le era frica ca-mi intra in obicei sa lesin cu una cu doua.
-va urma aventura cu cortul in drum spre Balota si multe altele, gasesc eu ceva...