Nu credeam sa-nvat a murii vreodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pana-n fund baui voluptatea mortii
Nenduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari...
Pot sa mai revin luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii tulburatori din cale,
Vino iar in san nepasare trista;
Ca sa pot murii linistit, pe mine
Mie reda-ma!

Mihai Eminescu- "Oda in metru antic"