Frica de intuneric

Pornesc de la ideea ca daca vrei sa stii cu adevarat cum sunt oamenii, cum gandesc si cum se comporta, trebuie sa te cunosti mai intai pe tine. Si-mi dau seama ca mai de graba cunosc mult mai bine persoanele din jur decat pe mine insami. Asa ca statui eu cu mine si incepui sa descifrez din ce material sunt facuta. Vestea proasta e ca nu ajunsai la nici o concluzie. Si asa ca o luai de la primele inceputuri, de la primele amintiri si ganduri. Deja ma afund in abis...de gandit nu cred ca gandeam prea mult ca nu retin sa fi pus vreodata in balanta posibilitatile si optiunile vietii. De mica stiu ca actionam din impuls, ca si acum, singura diferenta e ca acum parca totusi mai gandesc putin.
Prima amintire care imi vine in minte cand ma gandesc la copilaria mea e frica de intuneric si de singuratate. Nu-mi placea sa raman singura acasa, poate de asta m-au si dat la gradinita de la 3 ani. Am intrebat-o pe maica-mea de ce nu stateam singura si ea mi-a raspuns: " Nu stiu, asa erai tu nebuna de mica! Mi-ai mancat zilele! " Si asta cam asa era. Daca ramaneam doar 5 minute singura in casa fugeam, plecam la vecini, desculta, dezbracata, urland cat ma tinea gura. Ma cunosteau vecinii toti, si ma primeau saracii cand ma vedeau asa...asta pana cand venea bunica-mea de-mi tragea un ciomag si ma lua acasa in blesteme si zburaturi. Intr-o zi maica-mea trebuia sa plece la servici, si culmea Oana trebuia sa ramana singura acasa. Imi amintesc ca am facut o adevarata criza de isterie, m-am agatat de poarta, o imbranceam cu mainile si picioarele si tipam si urlam cat ma tineau plamanii. Mi-am luat si o mama de bataie, dar tot degeaba, mai rau faceam, de parca eram salbatica. Si cred ca eram! mai erau si dati cand bunica-mea era sa ia vaca de la pascut, si se insera si-l luam pe saracu Ciprian taras dupa mine inaintea ei, si vai ce ma mai certa ca plecam d-acasa, ca las gainile si curcile neinchise, ca numai la oratanii nu ma mai gandeam eu in clipele acelea. Si cand vedea ca se urcau curcile in zarzan mai rau facea, si ma ocarea. Bine ca era Ciprian, care le dadea jos cu chiu cu vai si le baga in cotet, ca eu nu ma sinchiseam prea tare. La gradinita, mai era cum mai era, ca nu stateam singura, dar ma mai apuca asa...cate-o nebunie! de acasa plecam singura dimineata, asta dupa ce ma imbraca maica-mea cu 10 straturi de haine, cu pantaloni si pulover de lana, sa nu raceasca fata! De la gradinita tot singura veneam, nu eram ca alti copii pe care-i astepta mamica, taticu sau bunica. Si intr-o zi m-am enervat! Eram singura dupa care nu venea nimeni niciodata! Si m-am pus pe hol, pe o bancuta si am asteptat. Plecasera toti, mai era femeia de serviciu care vedea din juma in juma de ora sa ma intrebe daca nu vine nimeni sa ma ia. Eu ii ziceam ca astept, ca sigur vine cineva, ca nu plec singura pe drum. Si se face 3 si femeia de servici termina de maturat si de dat cu mopu si vine la mine. Ma ia de mana si-mi zice ca ma duce ea acasa. Nu prea mi-a placut ideea, dar n-aveam ce mai face. Si am mers, cam asa...pana la jumatatea drumului, dupa care i-am zis ca de aici merg si singura, ca cunosc drumu. Ce sa-i faci ma plictisise baba si nu mai aveam chef de ea asa ca i-am dat cu flit! Tin minte ca eram foarte aiurita, nu stiu ce era in capul meu nici acum! Intr-o zi mi-am uitat ghiozdanu la scoala...Am plecat eu catre casa, asa frumusel, ma intalnesc cu o ruda si mergeam cu ea pe drum. De acasa pana la scoala sunt vreo 2 km, pe care vreau sa precizez ca ii mergeam pe jos in fiecare zi. La un moment dat imi dau seama ca nu am ghiozdanul cu mine...ma intorc brusc si o iau la fuga, fara sa-i zic persoanei de langa mine unde ma duc. Dar asta nu e nimic pe langa patania cu cainele. Mergeam intr-o dimineata la gradinita si in cale imi apare un caine, mai mare ca mine. Imi era frica de caini, si de asta chiar mai mult. Ma opresc din mers...analizez posibilitatile. Acasa nu ma puteam intoarce, aveam un scop in viata, sa merg la gradinita!, cu atat mai mult cu cat stiam ca acasa nu e nimeni. Langa drum era un rau, mai si era iarna si raul era inghetat, si m-am gandit ca singura cale e sa cobor la rau, sa nu mai mai vada cainele. S-am mers pe gheata, ca raul era inghetat, si mai urcam din cand in cand la drum sa vad daca am trecut de caine. Si in unele locuri gheata era subtire si cadeam in rau, dar nici asta nu m-a oprit, mi-am continuat drumul. Am ajuns la gradinita fleasca, din cap pana in picioare. M-a dus educatoarea la cresa sa-mi dea ceva de imbracat, pana mi se uscau hainele. Bocanceii erau inca uzi la terminarea programului, asa ca mi-au invelit picioarele in pungi, sa nu ma ud. Acum...acasa ce sa zic? De ce am picioarele invelite in punga? Nu mai stiu ce minciuna am scornit, dar m-au crezut! De imaginatie nu duceam lipsa, si-mi era usor sa gasesc scuze si povesti pentru orice situatie. Cel mai tare m-a marcat cand l-au dezgropat pe bunicu-meu la 7 ani. Eu aveam vreo 8 cand am vazut un schelet, imbracat in costum, cu palarie pe cap, cu bani peste el si un vierme ce se plimba pe craniu. Ce-mi era mie frica de intuneric pana atunci, dar de-acum nu mai aveam liniste. Si nu stiu de ce...poate ca daca vorbeam despre asta imi mai trecea frica, am inceput sa inventez povesti cu strigoi si fantome, de-mi ingrozeam prietenii. Si aveam superstitii, sa nu ne unim umbrele ca apare strigoiul si ca trebuie neaparat sa ne spalam hainele la masina ca sa plece, sa ne lase in pace. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce a fost in capul lor, dar parte de liniste sigur n-au avut! La scoala ma bateam cu baietii, batai adevarate cu pumni si picioare, cu capete date de tabla si de catedra, cu ochelari sparti, pentru care trebuia sa inventez scuze, ca de...nu puteam sa-i zic maica-mii ca ma bat la scoala, ca sigur imi tragea o scatoalfa de ma linistea. Nici nu mai stiu bine cand am devenit fata cuminte si ascultatoare, cred ca s-a intamplat treptat, odata cu trecerea anilor. Tare as vrea sa stiu ce era in capul meu in momentele mele de nebunie! Si stau si ma gandesc si incerc sa-mi aduc aminte...si nimic! Oare nu gandeam deloc? Nu pot sa cred asta! Poate ca gandurile mele erau superficiale pe langa fapte si hazarde.