Ah, ce dobitoc erai! Acum, din nou in intuneric si in tacere ai priceput pe indelete ce-ti spuneam de atatea ori, caci una e sa auzi un lucru si alta e sa-l simti pe pielea ta! Abia acum lucrurile se umfla si capata relief. E tocmai ca si deosebirea dintre a auzii ca un om a fost injunghiat in inima si a vedea crima. In tacere si prin bezna incepi sa te dumiresti incet incet si asta imi ingheata sangele in vine! Tocmai in asemenea momente se petrece in tine o schimbare si cum-necum, mai prinzi ceva curaj... Speranta iti mijeste, si o data cu ea voiosia, si iar te simti pe picioare...Te vedeam pierdut! Nu-ti mai controlai dorintele, te vanzoleai fara rost...ma scoteai din minti!
Era nespus de imbietor si de placut sa strabati singuratatea muntelui pe racoare, dis-de-dimineata, la primele adieri ale soarelui varatic...De pe crestele muntoase vedeai cum ti se intind la picioare vai umbroase, brazi semeti si paraiase. Erai una cu cerul si aveai lumea la picioare. Iti aprinzi o tigare. Tragi adanc, fumul iti inunda plamanii si gatul ti-e uscat. Te uiti in jur si nu te mai gandesti la nimic...iti savurezi tigarea... Stii ca e ultima! Lasi in urma lumea si te afunzi in maretele si falnicele adancuri, visezi mai departe...maine. A sosit si ziua de maine, si o data cu ea, sfarsitul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu